Asta sunt eu! Hai citește!
Mă numesc Herea Denisa-Ioana, sunt din Oradea, iar în prezent sunt studentă în anul II la Facultatea de Științe Economice, specializarea Marketing.
Am absolvit Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea în anul 2025, care a avut un rol important în formarea mea atât pe plan educațional, cât și personal. Încă din perioada liceului am descoperit că marketingul mă atrage foarte mult, deoarece îmbină creativitatea cu partea economică și relaționarea cu oamenii. Rezultatele foarte bune pe care le-am avut la această materie m-au motivat să aleg această facultate și să îmi doresc să aprofundez cunoștințele acumulate, pentru a înțelege mai bine strategiile de promovare, comportamentul consumatorului și modul în care funcționează piața. Consider că alegerea acestei specializări reprezintă un pas important în construirea viitorului meu profesional și în dezvoltarea unei cariere de succes.
Sunt o persoană ambițioasă și perseverentă, iar de-a lungul timpului am reușit să îmi îndeplinesc câteva obiective importante. Printre acestea se numără obținerea permisului de conducere categoria B și promovarea examenului de bacalaureat din prima încercare, rezultate care au venit în urma multor eforturi și a dorinței de a-mi construi un viitor stabil. Deși viața mi-a oferit și momente dificile, precum pierderea tatălui meu, această experiență m-a făcut mai puternică și mai determinată să merg mai departe, să îmi continui studiile și să îmi fac familia mândră, în special pe tatăl meu care mă privește de sus.
Mă consider o persoană cu suflet cald, loială, respectuoasă și mereu gata să ofere sprijin celor apropiați. Chiar dacă sunt mai introvertită și nu îmi este întotdeauna ușor să vorbesc în fața unui public, sunt deschisă să învăț și să mă dezvolt din acest punct de vedere. Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi și să cunosc tradiții diferite. De asemenea, una dintre pasiunile mele este cititul, în special romanele de dragoste și thriller, iar în prezent îmi doresc să aprofundez și lecturile din domeniul marketingului și al dezvoltării personale.
O altă pasiune importantă pentru mine este creativitatea. Îmi place să realizez invitații, afișe, pliante și diverse materiale promoționale, folosind aplicații precum Canva și CapCut, dar și programele Microsoft Word, PowerPoint și Excel, pe care le stăpânesc foarte bine. În plus, experiențele mele de muncă sezonieră și practica din liceu m-au ajutat să îmi dezvolt abilități de comunicare, relaționare cu clienții și organizare.
Pe parcursul primului an de facultate am făcut voluntariat la “Marketeam” unde am învățat să vorbesc în fața camerei și să îmi stăpânesc emoțiile. Am apărut pe rețelele sociale ale facultății și a fost o mare bucurie și realizare pentru mine. Mi-a plăcut toată experiența, de aceea voi continua acest voluntariat și în anul al II-lea de facultate ca să mă pot dezvolta cât mai mult și să devin tot mai bună în ceea ce va urma.
Pe viitor, îmi doresc să devin independentă financiar și să îmi construiesc o carieră stabilă în domeniul marketingului în special. Unul dintre cele mai mari visuri ale mele este să îmi deschid propria florărie, inspirată din pasiunea bunicii mele pentru flori. Consider că sunt într-o continuă dezvoltare, cu multe lucruri de învățat și descoperit, iar obiectivul meu este să îmi construiesc o viață frumoasă, echilibrată și plină de realizări atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. 🌸

Comentarii
Trimiteți un comentariu